De Paște, ne gândim mai mult la speranță, lumină și iubire. Victor este toate acestea și ceva în plus.
Victor a venit pe lume după opt ani de speranțe, emoții și încercări ale părinților săi. S-a născut prematur și a început să lupte pentru viață încă din prima zi. Primele luni le-a petrecut în spital, înconjurat de medici și sunetul monitoarelor.
A primit diagnostice grele care au însemnat că Victor are nevoie zilnică de terapii specializate. Nu poate merge, nu poate vorbi, iar mișcările corpului îi sunt limitate. Mama lui îi dedică fiecare moment, ducându-l la terapii și înconjurându-l cu grijă și căldură.
Pentru Victor și alți copii ca el, echipa de profesioniști de la nivel local reprezintă un ajutor de nădejde. Ghidează familia să acceseze în comunitate serviciile gratuite - de asistență socială, kinetoterapie, logopedie etc., de care Victor și alți copii vulnerabili au nevoie.
Victor și alți copii ca el au nevoie de ajutor pe termen lung pentru a continua terapiile esențiale și pentru a avea acces la educație și îngrijire medicală.
Te rugăm, ajută și tu cu o donație lunară!
Fiecare donație contează și poate schimba viața lui Victor și a altor copii ca el.
Printr-o donație lunară, le oferi copiilor ca Victor:
- acces pe termen lung la terapii esențiale;
- sprijin pentru familie;
- șansa la o copilărie fericită.
Îți mulțumim!
Ce impact poate avea donația mea lunară?
Donația ta lunară oferă copiilor care se confruntă cu nevoi
acces la servicii sociale
acces la servicii medicale
servicii specializate pentru copiii cu dizabilități
sprijin și resurse educaționale
Întrebări adresate frecvent
UNICEF este Fondul Națiunilor Unite pentru Copii, care lucrează pentru a proteja și promova drepturile fiecărui copil, indiferent de unde vine. Acționăm pentru a asigura, pentru cei mai vulnerabili copii, acces la servicii de asistență medicală și vaccinare, apă potabilă și igienă, nutriție, educație, ajutor de urgență etc.
Datorită sprijinului oferit de donatori ca tine, reușim să facem diferența pentru copii, pentru a-i salva, ajuta și proteja pe cei mai vulnerabili dintre aceștia. Activăm în peste 190 de țări și teritorii și lucrăm pentru ca fiecare copil să își atingă potențialul maxim.
Poți face o donație singulară sau lunară online, accesând butonul Donează.
Orice donație poate ajuta la salvarea vieții copiilor afectați de război și alte situații de criză și urgență.
Poți alege durata și frecvența donației tale: lunară sau unică. Pentru a contribui la o schimbare fundamentală în viețile copiilor vulnerabili, este nevoie de implicare pe termen lung, lună de lună . Copiii vulnerabili pot avea o viață mai bună cu ajutor constant, pe termen lung. Donând lună de lună și pe termen lung, devii parte activă a soluției și a procesului de schimbare.
Fondurile colectate sunt utilizate acolo unde este cea mai mare nevoie, pentru copiii vulnerabili. De exemplu, pentru a oferi acces gratuit copiilor vulnerabili din România la serviciile de care au nevoie sau pentru intervenții rapide în situații de urgență, în cazul copiilor afectați de războaie sau dezastre naturale.
Donațiile lunare ne ajută să oferim soluții durabile, pe termen lung, pentru a ajuta copiii vulnerabili din România și din întreaga lume.
Donația lunară este un dar recurent pe care alegi să îl trimiți în fiecare lună și care are un impact chiar mai mare, pentru că ajuți copiii în fiecare zi.
De asemenea, donațiile lunare ne permit să ne planificăm eficient activitățile viitoare, să reducem costurile și, cel mai important, să ajungem la un număr mai mare de copii vulnerabili. Sprijinul și generozitatea donatorilor lunari contribuie semnificativ la eforturile UNICEF de a ajuta copiii vulnerabili.
Îți vom trimite periodic informații despre modul în care donația ta ajută copiii din România și din întreaga lume.
Te rugăm să ne contactezi la [email protected]
Donația online prin intermediul unui site web se derulează în condiții de siguranță, ca orice altă plată online. UNICEF nu are acces la detaliile cardului tău bancar, deoarece acestea sunt informații confidențiale, protejate de procesatorul de plăți. UNICEF are acces doar la informațiile personale pe care le completezi în formularul de donație: nume, prenume, e-mail și număr de telefon.