Greu de spus cine a avut mai mult curaj: copiii sau asistenta lor maternală. Cei doi frați, Emilia și Alex, și asistenta lor maternală, Costinela, au înfruntat încercări de neimaginat.
Când aveau 3, respectiv 5 ani, copiii au suferit arsuri foarte grave în urma unui incendiu izbucnit în locuința lor. Au ajuns atunci în grija autorităților, într-o căsuță de tip familial pentru copii cu dizabilități grave.
La un an de la accident, în 2020, Costinela i-a primit pe copii în familia sa.
„Mi se spunea că voi avea mult de muncă, de mers la doctor, de îngrijit, să le fac masajul de presoterapie și aplicări de fașe compresive. Nu pot sa zic 100% ce m-a făcut să merg înainte. Am zis <<da, vreau>>. Si m-am descurcat”, povestește Costinela despre momentul în care a decis, sprijinită de soțul ei, să îi ia pe copii în asistență maternală.
Curajul și dragostea asistentei maternale au schimbat viața celor doi frați.
De șase ani, după operații, durere, internări, dar și multă putere și dragoste, Emilia și Alex se bucură azi de copilărie, se joacă, glumesc, merg în vacanțe, sunt parte a familiei și a comunității, la școală și la biserică.
„Trăim ca o familie, facem temele, facem totul împreună. Ei știu totul, despre orice, au lucrurile lor, hainele, jucăriile. Nu există o delimitare, pentru că noi suntem un tot”, spune asistenta maternală cu ochii strălucind de dragoste.
©UNICEF/Adrian Câtu
Împreună, orice obstacol poate fi depășit mai ușor
Drumul lor către refacere este încă lung, dar alături de Costinela orice obstacol poate fi depășit mai ușor.
Pentru copiii cu dizabilități severe care cresc în centre, șansele să ajungă în ocrotirea unui asistent maternal sunt mai puține.
Îngrijirea lor presupune participarea la terapii și servicii de abilitare și reabilitare, pentru care sunt necesare uneori eforturi deosebite.
UNICEF lucrează cu partenerii săi pentru ca tot mai mulți copii care au nevoie de protecție, inclusiv cei cu dizabilități severe, să poată crește într-un mediu familial oferit prin asistența maternală. Pentru că, alături de terapiile specializate, copiii au nevoie de dragoste și stabilitate pentru a face progrese, pe care mediul familial le poate oferi cel mai bine. Un asistent maternal poate schimba viața copiilor care au nevoie de protecție.
Ajută-i și tu pe Emilia, pe Alex și pe alți copii să simtă căldura unei familii.
Activează o donație lunară. Lună de lună, contribuția ta îi ajută pe copiii vulnerabili să aibă parte de o copilărie mai bună.
Donează acum. Îți mulțumim.
De ce să donezi lunar?
Impact: îi ajuți pe copii în fiecare zi, nu doar o singură dată.
Reducerea costurilor: donația ta lunară ne permite să planificăm eficient și să reducem costurile.
Răspuns rapid: ne ajuți să acționăm rapid și eficient când apar urgențe umanitare.
De ce UNICEF?
Peste 90 de milioane de vieți schimbate în bine
UNICEF salvează viețile mai multor copii decât orice altă organizație umanitară.
În România și în întreaga lume
Prezența noastră în 190 de țări și teritorii ne permite să fim aproape de comunități și să construim parteneriatele necesare pentru a genera rezultate reale și de durată.
Fiecare donație are impact
Cu UNICEF, știi că donația ta este în siguranță și administrată responsabil. Contribuția ta sprijină copiii care au cea mai mare nevoie de ajutor, în România și în întreaga lume.
Întrebări adresate frecvent
UNICEF este Fondul Națiunilor Unite pentru Copii, care lucrează pentru a proteja și promova drepturile fiecărui copil, indiferent de unde vine. Prin munca noastră, sprijinim categoriile cele mai vulnerabile, asigurându-le accesul la servicii de asistență medicală și vaccinare, apă potabilă și igienă, nutriție, educație, ajutor de urgență etc.
Datorită sprijinului oferit de donatori ca tine, reușim să facem diferența pentru copii, pentru a-i salva, ajuta și proteja pe cei mai vulnerabili dintre aceștia. Activăm în peste 190 de țări și teritorii și lucrăm pentru ca fiecare copil să își atingă potențialul maxim.
Poți alege să faci o donație unică sau lunară online, accesând butonul de donație.
Pentru ca tu să contribui la o schimbare fundamentală în viețile copiilor vulnerabili, este nevoie să te implici pe termen lung, lună de lună.
Viața copiilor vulnerabili poate fi îmbunătățită prin sprijinul tău constant. Donând, devii parte activă a soluției și a procesului de schimbare.
Fondurile colectate sunt utilizate acolo unde este cea mai mare nevoie, pentru copiii vulnerabili. De exemplu, pentru a oferi acces gratuit copiilor vulnerabili din România la serviciile de care au nevoie sau pentru intervenții rapide în situații de urgență, în cazul copiilor afectați de războaie sau dezastre naturale.
Donațiile lunare ne ajută să oferim soluții durabile, pe termen lung, pentru a ajuta copiii vulnerabili din România și din întreaga lume.
Poveștile copiilor și echivalarea diferitelor valori ale donației, dacă există, au rolul să ilustreze activitățile și impactul pe care contribuția ta îl poate avea asupra vieții copiilor vulnerabili din România și din întreaga lume. UNICEF, pe baza nevoilor identificate în teren, va aloca resursele ariilor programatice care au nevoie de finanțare.
Donația lunară este un dar recurent pe care alegi să îl trimiți în fiecare lună și care are un impact chiar mai mare, pentru că ajuți copiii în fiecare zi.
De asemenea, donațiile lunare ne permit să ne planificăm eficient activitățile viitoare, să reducem costurile și, cel mai important, să ajungem la un număr mai mare de copii vulnerabili. Sprijinul și generozitatea donatorilor lunari contribuie semnificativ la eforturile UNICEF de a ajuta copiii vulnerabili.
Îți vom trimite periodic informații despre modul în care donația ta ajută copiii din România și din întreaga lume.
Te rugăm să ne contactezi la [email protected]
Donația online prin intermediul unui site web se derulează în condiții de siguranță, ca orice altă plată online. UNICEF nu are acces la detaliile cardului tău bancar, deoarece acestea sunt informații confidențiale, protejate de procesatorul de plăți. UNICEF are acces doar la informațiile personale pe care le completezi în formularul de donație: nume, prenume, e-mail și număr de telefon.