Ajută-i pe Victor și pe alți copii ca el să aibă o viață mai bună

Victor a avut un început greu în viață. A suferit de aproape toate problemele pe care le poate avea un copil născut prematur. Victor are acum 8 ani, își mișcă foarte greu corpul, iar capul îi cade deseori într-o parte. Nu poate să iasă nici în parc și să se joace cu alți copii. Victor nu vorbește, rostește doar câteva silabe, cu dificultate. Pentru a se bucura de o viață mai bună, Victor are nevoie de diverse terapii, care sunt greu de accesat.

UNICEF în România sprijină copiii cu dizabilități ca Victor, prin dezvoltarea de Centre Comunitare Integrate. În aceste centre, copiii pot accesa gratuit servicii specializate, precum:

  • kinetoterapie;
  • logopedie;
  • consiliere psihologică.

În prezent, sunt cinci astfel de centre în țară și avem nevoie de ajutorul tău pentru a oferi servicii specializate copiilor care au nevoie.

Donația ta lunară este foarte importantă pentru Victor și alți copii ca el.

Îți mulțumim pentru că ai ales să ajuți!